Cun al raîši e tòtt da la mèint a t’hò strapiantèe, e cun al stàsi raîši in dla lòma dal savér a’t turnarò a piantêr fiór ed paróla, chersùda dèinter a la cûna dl’âlma. Lè mè a’t farò gnîr sò… fîn a fêret fiurîr, fîn a […]
In dl’ora buinta
In dl’óra buînta al sé scunsùma al fièe di vêc… šgumbèi ed parôli dólsi, scudrègni, che i rùmen in dû al tèimp al s’è fermèe. In dl’óra buînta al sé scunsùma l’udór dal bašalìcch e i vân deschêlsa el ciâcri dla basóra, i vân a drée a n’ôra ch’l’arsôra… e in s’nadân brîša i vêc […]
La dota
I noster vêc… la sò vèta i l’han pasêda a raspêr in mêš a dî sâs, per rubêr apêina ûn pùgn ed têra, da destènder come ûn linsól insèma a la schîna dal mònd… e psér dîr: – L’è per quèi ch’à gnirà! LA DOTE – I nostri vecchi… la loro vita […]
Al testimoni
U’éter a’n n’ìi mai cgnusùu al savór dal pân, a’n n’ìi mai sintùu la s-ciùma dal lambròsch šmaniêr, respirêr, dèinter al bicér… mèinter la mnêstra vèdva l’alvêva al bùj d’sóvra al fughlêr. Mè a gh’éra ad ascultêr, cal ciâcri spartîdi cume ciôpa ed pân girêr d’ìn bòca ìn bòca, fîn a šmursêr la fâm… la […]
I parivèn gossi d’aqua e asè
Da Sicuterat (Così era e sarà) I parivèn gossi d’aqua e asê al paroli chi pasevèn da i òc a la bocca e is piantevèn a tanàia in di pinsèr: MOBILITA’: a cà! E l’èra cme avèr ‘na brèsa in dal man cla-t bruseva la vôia di tò an e d’èser n’òm […]
Riunìoun: maledìśioun, vôś, paròli.
Riunìoun: maledìśioun, vôś, paròli. Scràni ‘d plastica e chèrti s’cianchèdi. S’cimèda l’è la cugniśìoun, l’è ròtta l’ilus’oun d’èser òm chi àn valòr ‘d scambi: al lavòr? N’uśèl sotta al cùl! A min’vîi vers la pòrta; al cièl ‘d nùvli al me stròśa…e fra al veint am’per ‘d vèder dagli òmbri a cavàl… Col […]
da Valle Cicchitte
È tutte nu mirlette a ffiure bbianche la vije, gna nu sone di campane cripacce l’arie di malincunije. È tutto un merletto a fiori bianchi / la strada, nel mentre un suono di campana / screpola l’aria di malinconia. // (Traduzione dell’autore) […]
Mar’addo’
Mare tosche maravalle di scazzìlle e mascalubbre, mastrille ‘mpjite d’ójje, mucchelètte, schióle, vocca ‘ncullate che ‘n se po’ sgulà’ cchiiù pe’ scujje e pe’ trabocche, acquavicce prene d’ache ‘mbelate a menèstre e vave, verdesecche e vasse mare se ‘n t’affunne e nen t’arrepe che fóneche de grane che casciaforte che sciacquajje pu’ nnasconne e svuscecà’ […]
La durmecchiare
E i’ m’areponne a sta cestarelle fin’a cche cresce lu cìtele belle. Fin’ a cche cresce e me po’ maretà’ m’accuzze e lu tempe nen te’ da passà. Ecche… è nu rusce d’ove che s’appìcceche ‘m bacce lu jorne che me sbele… làsseme sole, nte ‘ncarecà’ di me, su vasce te’ nen me […]
Ma sott’a li pide la tèrre
Quande che nu jurne, forse, o quande che nu mumènde à durate sotte le poppe humbie de jacce stu lùteme autunne, forse quande che nu stucche la piove sopr’a li nide, o quande che na lame de fume le voce a pperdefiate ndórne a li fucaràcchie de lu bbosche; dapù, le nèbbie marine, da le […]
Vecchie paese
Vulesse spèrdeme dendre a sta nebbie, che me s’ajotte, dendre a stu strafonne de vecchie paese che pare scite da nu dellùvie lundane o da nu ‘mmèrene che piane piane si stenne verse abbrile, a ciaulijà nghe li hatte. Ma tè poche da scappà chi de matine pènze a lu scure de la sere […]
Settembre
Ste nuvele che passe pe cile areschiarate de settembre penze ca purtarranne le recurde repuste a la memorie de lu monne. Tu l’aretruve, se ce huirde dentre, recunzegnate sane da lu tempe, mo ch’ha sbanite magge e lu chiove jamà se n’ha rejìte, lu ruscegnole è nustalgia doce, lu hallucce de marze ha revulate. […]
Quande sta puesie
Quande sta puesie, amore, poppa jettate da la pianta tè, se sperdarrà piagnenne pe l’are de lu monne, nemmanche allore, penze, perdarrà tutte le fronne. Avaste ca lu vente j’areporte nu cante e nu suspire, avaste ca la fratte se mette a recantà cente mutive, e ca da longhe l’areschiare doce la stessa luce […]
[Ti aspetto col buio, nel buio]
Ti aspetto col buio, nel buio. E se la tregua convince le bellezze davanti a me – nel letto sfatto saranno – o come presente il cuore vandalo verso la fine trova la tregua al nascere e al morire – sintassi estrema prima di morire, morire. Unica parola vietata, sincope, deragliata, la fine, di tutto… […]
(Ben pochi sanno)
Ben pochi sanno ancora che cos’è un albero. Le radici abbarbicate, acide, nere, sprofondate a delta nel corpo della terra, il tronco, i rami e i fogliami, e le famiglie innumerevoli dei fiori, estinte, ora, e i frutti colmi, pesanti, che erano cibo, la buccia tesa, la polpa ruvida, il nocciolo. Ben pochi ricordano i […]