I radeche piccenenne
A li cristiane, i nemale, i case, i cose
ji nun m’attacche cchiù. Ji u sacce quante
jè amare e dole pu lassalle ntronche,
e a pedda mia jè fatte cume a nu tronche
de mènele. Jè inùtele che allisce,
jsse raspuse jè, nun ce fa stregne.
Forse sarrà pecché (tempe jè passate,
ma ’n mmente m’jè rumaste cume inchiuvate)
i ràdeche piccenenne che m’hanne sciuppate,
tant’jè state u delore, so’ seccate:
terre ddove affunnà nun vonne canosce.
LE PICCOLE RADICI – A persone, animali, case e cose / io non mi lego più perché so quanto / è amaro e duole poi troncare tutto. / La pelle mia è diventata un tronco / di mandorlo. Ogni carezza è inutile, / sempre ti graffia e non si vuol far stringere. / Forse sarà perché (tempo è passato, / ma in mente il ricordo è così inchiodato) / quelle radici piccole strappate / per il troppo dolore son seccate: / terra in cui affondare più non cercano.
Na vulepette roscia
T’hé ditte: belle. Allassacrese. Roscia
abbampate te ne si’ fijute,
a caste lesta leste si’ trasciute:
na vulepette roscia che ce nforchie,
nu llampe che ridenne dd’ucchie acceche.
E mmocche a mme vulije de frutte cirve.
UNA VOLPETTA ROSSA – Ti ho detto: bella. All’improvviso. Rossa / avvampata te ne sei fuggita, / a casa lesta lesta sei entrata: / una volpetta rossa che si rintana / un lampo che ridendo gli occhi acceca. // In bocca a me voglia di frutti acerbi.